Boris Johnson anunță că Marea Britanie nu facilitează sosirea cetățenilor ucraineni
Boris Johnson anunță că Marea Britanie nu va relaxa condițiile de acordare a vizelor pentru cetățenii ucraineni care fug din calea războiului. Ca răspuns la apelurile diverselor organizații privind facilitarea sosirii refugiaților din Ucraina, premierul a declarat că, având în vedere ce se întâmplă în această țară, e „logic“ să fie verificați cei ce ajuns pe teritoriul Marii Britanii. Mai multe detalii, în continuare.
Boris Johnson: Marea Britanie nu facilitează sosirea cetățenilor ucraineni
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a respins luni, 7 martie, apelurile diverselor organizații cu privire la relaxarea condițiilor de acordare a vizelor pentru persoanele ucrainene care fug din calea conflictului sângeros din Ucraina.
Oficialul american a susținut că, deși Marea Britanie este o „țară foarte generoasă“, Londra necesită să aibă informații precise referitoare la cetățenii ucraineni care sosesc pe teritoriul țării.
„Cred că este logic, având în vedere ce se întâmplă în Ucraina, să ne asigurăm că avem posibilitatea de a verifica cine vine în Marea Britanie“, a declarat premierul, conform BBC.
Poziția Regatului Unit a fost blamată de Franța, care acuză Marea Britanie de „lipsă de umanitate“ față de refugiații ucraineni.
Ministrul de Interne din Franța, Gérald Darmanin, i-a transmis în weekend o scrisoare deschisă omologului său din Marea Britanie, Priti Patel, prin care a criticat „răspunsul total inadaptat“ al autorităților de la Londra, precum și „lipsa de umanitate“ arătată față de refugiații ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța.
Citește și: Ungaria nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni
Franța acuză Marea Britanie de „lipsa de umanitate“
Gestul lui Gérald Darmanin vine în contextul în care circa 150 de cetățeni ucraineni, care au dorit să meargă la rudele lor din Marea Britanie după izbucnirea războiului, au fost invitați de oficialii britanici „să se întoarcă“ și „să meargă la Paris sau la Bruxelles“ în vederea obținerii de vize în consulatele britanice.
Potrivit oficialului francez, cel mai frecvent, refugiații sunt „femei cu copii mici, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi“. Astfel, „lipsa de umanitate“ față de refugiații ucraineni aflați în dificultate este condamnabilă.
De câteva zile, situația cetățenilor ucraineni de la Calais reprezintă un motiv de dispută între Paris și Londra, relațiile dintre cele două părți fiind deja tensionate ca urmare a trecerilor ilegale de migranți dinspre Franța spre Marea Britanie, din ultimii ani.